Misterul Leonardo da Vinci

Septembrie 4, 2008

Secretele capodoperelor – Madeleine Hours

Pictura lui Leonardo da Vinci este un permanent subiect de discutii; unii il iubesc, altii nu-l iubesc deloc; nimanui nu-i este indiferent. Misterioasa fascinatie exercitata de opera lui i-a uimit pe toti, nimeni nu o neaga. Acum cativa ani, cercetatorii au apelat la optica si la stiintele fizice – pentru care Leonardo da Vinci a manifestat un interes atat de viu – ca sa intre in tainele misterioasei fascinatii starnite de pictura lui, dar si pentru a-i studia tehnica in scopul laudabil de a asigura o mai buna conservare a operelor sale.

Leonardo da Vinci nu a pictat prea mult. Faptul ca si-a consacrat o mare parte a activitatii sale muzicii, stiintei si artei razboiului este bine cunoscut. La ora actuala ii sunt atribuite 15 picturi. Luvru poseda 7, printre care Gioconda, numita de asemenea Monna Lisa, cea mai celebra dintre ele. Cu ocazia sarbatoririi a 500 de ani de la nasterea lui Leonardo da Vinci, in 1952, a fost intreprins un studiu al operelor sale in colaborare cu toate muzeele din lume.

Privilegiul de a vedea tari atat de indepartate in spatiu, si, uneori din punct de vedere politic chiar pe pozitii ostile, colaborand si incercand sa clarifice o problema care, economic vorbind, nu intereseaza pe nimeni, dar care le pasioneaza in aceeasi masura, este o realizare a timpurilor noastre. Rezultatele astfel obtinute au constituit obiectul a numeroase publicatii. Sinteza acestor lucrari e cu atat mai simplu formulat cu cat rezultatele au fost slabe. Pictura lui Leonardo da Vinci pare ca sfideaza metodele de examinare. Fotografiile de detaliu ii potenteaza fara indoiala frumusetea, dar urmele penelului sau directia pensulei raman nevazute. Microscopul ne-a aratat ca maestrul folosea lacurile fine, in suspensie intr-un liant uniform si transparent, a carui structura fizica dispare sub efectul diferitelor radiatii. Razele ultraviolete nu ne spun altceva decat ca operele lui au fost restaurate, dar nu serios. Faima si renumele de care s-au bucurat de mai bine de 400 de ani incoace le-au pus la adapost de zelul uneori excesiv al restauratorilor de altadata. Strabadand verniurile si glasiurile transparente, razele infrarosii au inlesnit obtinerea catorva imagini rare si pretioase, in care se pot vedea urme usoare de creion demostrand ca maestrul schitase piscurile muntilor ce se pierd in ceata albastra si verde din jurul umerilor Sfintei Ana, celebru tablou apartinand muzeului Luvru. Cautarea tainelor operei lui pictate s-a soldat cun un secces emotionant, desi nu prea substantial. sub actiunea razelor X, la o tensiune folosita in general pentru radiografia picturilor pe lemn, operele examinate nu si-au dezvaluit in niciun fel structura. Dar rezultatul negativ al acestor experiente indelung repetate ne-a silit sa folosim radiatii mai putin tari, filme mai sensibile, timpi mai lungi de expunere, inainte de a vedea aparand o imagine abia sensibila, cu un contur nedefinit, din ce in ce mai greu de sesizat pe masura ce inaitam in cronologia operei maestrului. Leonardo, nascut la Vinci in 1452, intra de tanar in atelierul lui Verrocchio, pictor si sculptor florentin. Traditia vrea ca el sa fie autorul unuia dintre ingerii infatisati in tabloul Botezul lui Cristos, una din operele maestrului sau pastrata actualmente la Uffizi. Radiografiile trupului lui Cristos pun in evidenta tusa groasa a lui Verrocchio, tusa amintind travaliul sculptorului modeland lutul. documentele obtinute dupa ansamblul tabloului dezvaluie o unitate perfecta; repartizarea luminilor si a umbrelor, forma tusei sunt coerente, cu exceptia unui chip de inger. pe marginea radiografica, acest chip apare indepartat, vag, lipsit de densitate, creand o ruptura a ritmului in unitatea imaginii, el nu apartine aceluiasi autor. Tinand totodata seama de datele istorice, acest chip pare intr-adevar facut de mana lui Leonardo da Vinci, fapt demonstrat de imaginile obtinute dupa operele de mai tarziu.

Pe filmele executate dupa La Belle Ferronniere si fecioara printer stanci aflate la Luvru, regasim acelasi flu al imaginii, aceeasi slaba densitate. In schimb, pe documentele obtinute dupa un alt tablou al Fecioarei printre stanci, pastrat al National Gallery din Londra, figurile contrasteaza mai mult, sunt mai incarcate cu alb. Acest fapt a dus la presupunerea ca maestrul a colaborat la aceasta opera, dar executia presupune o alta mana. Fecioara de la Luvru a fost transpusa, in 1842, de pe lemn pe panza – transpunerea este intotdeauna o operatiune delicate, mai ales atunci cand pictura este extrem de subtire, ca in cazul operelor lui Leonardo da Vinci. Cu ocazia unui examen recent, efectuat sub lumina monocromatica de sodium, s-a putut percepe frumusutea secreta a anumitor detalii, desi tusa picturala prezinta uzuri si refaceri cu bitum. puterea acestei lumini de a suprima, pe retina noastra, efectul verniurilor usor colorate si al valului depus de vremuri este mare. Mainile Fecioarei, precum si cele ale ingerului, al caror strat pictural este subtire si transparent, lasa sa se vada, sub aceste radiatii, preparatia subiacenta, dar si intreaga densitate a frumusetii si emotiei, pastrate inca intacte. In acelasi timp, microscopul ne ingaduie sa descoperim, in craclurile foarte larg deschise, tonul local pus de artist pe preparatia alba. Acest tablou le anunta pe cele ce urmeaza. Sfanta Ana a fost pictata pe un panou de lemn acoperit cu un grund fin, netezit cu grija, colorat cu albastru in partea de sus, si rosu in partea de jos , doar locul unde aveau sa fie fetele era rezervat si acoprit cu preparatie de pamant de umbra. Se pare ca deosebirea dintre partea de sus, in albastru, si cea de jos, in rosu, este menita sa accentueze diferenta dintre lumea celesta, pe de o arte, si lumea htoniana pe de alta. Gasim aceeasi preparatie sub portretele lui Leonardo da Vinci, dintre care cel mai celebru este fara indoiala Gioconda, cumparata de Francisc I chiar de la artist, sau de la mostenitorul sau, Melzi.

Acest tablou a fost pictat la Florenta, pe la 1496. faima lui, dragostea si respectul de care s-a bucurat. l-au pus la adapost de alterarile provocate de timp si de zelul restauratorilor. Tabloul era apropare intact in ziua in care un nebun a aruncat in el cu o piatra, intr-o dupa-amiaza de decembrie a anului 1958. Stricaciunea nu a fost grava, doar bratul a fost atins. Acel suras imuabil este facut dintr-un modeleu subtil de umbra si lumina, astfel ni-l dezvaluie fotografia de detaliu, izolandu-l. Numarul considerabil de cracluri afecteaza verniul parand ca acopera fata cu un val ce vine sa se adauge la misterul tabloului.

Unii istorici cred ca farmecul acestei figuri ar consta in caracterul ei ambiguu si ca acest placut portret de femeie reprezinta in realitate imaginea unui tanar; dar sub efectul razelor X, figura schitata, indepartata, este foarte asemanatoare cu opera terminata. Ochii apar ca doua pete de umbra, asemeni unor ferestre deschise inspre suflet. Aceleasi caracteristici ale scriiturii pictorului, contururile imprecise, slaba densitate, le gasim si pe alte documente, pe acelea obtinute dupa alte doua portrete: La Belle Ferronniere de la Luvru si Doamna cu hermina de la muzeul National din Cracovia. Tehnica identica, trecerile estompate confirma paternitatea lui Leonardo da Vinci mai sigur decat cea mai valabila dintre semnaturi.

Sfantul Ioan Botezatorul este ultimul tablou al maestrului, si, dupa cat se pare, singurul executat in Franta. Catre sfarsitul vietii, pictorul, dezamagit de primirea facuta de papa la Roma, a acceptat propunerea regelui Francisc I de a veni sa locuiasca in Franta, la Amboise, pe malurile Loarei. Aici l-a pictat, cu siguranta, pe Sfantul Ioan Botezatorul.

Tabloul este executat pe un panou de lemn bine slefuit. El este acoperit cu un grund fin si permeabil la razele X. Repartizarea luminilor sub forma de campuri albe pe frunte, pometi si umar este analoaga cu cea observata pe filmele obtinute dupa Gioconda si La Belle Ferronniere. Dar, pentru a obtine aceasta imagine, trebuie sa se foloseasca un aparat special cu obiectiv puternic si filtru de beriliu, atat este de slaba densitatea picturii. Ochii apar modelati in umbra. Este cea mai subtila, cea mai difuza, la propriu si la figurat, cea mai inimitabila dintre imaginile radiografice obtinute; aceasta eschivare din calea radiatiilor este foarte caracteristica pentru Leonardo da Vinci. Astfel ne putem intreba daca nu cumva aceasta este culmea artei, dar a unei arte care poate nu mai este pictura atunci cand fenomenul fizic dispare, ramanand doar expresia, expresie ce ne tulbura, ca dealtfel toate celelalte de pe figurile lui da Vinci, poate pentru ca Monna Lisa si Sfantul Ioan Botezatorul mentin curiozitatea noastra vesnic treaza.

Dupa toate aparentele, sunt figuri de initiati, “ei stiu ceea ce noi nu stim”, de aici detasarea lor si interesul nostru. Imaginea imateriala a Sfantului Ioan Botezatorul nu este oare o introducere in Cunoastere? In orice caz cunoastere a unui mestesug care l-a dus atat de departe, incat doar analiza materiei ar fi de ajuns sa-i deosebeasca operele de cele ale elevilor si imitatorilor sai. Cesare da Cesto, Luini, Boltraffio au incercat sa-si insuseasca stilul, coloritul, eleganta maestrului, iar daca si-au incercat puterile, cu mai mult sau mai putin succes, au facut-o cu mijloace foarte diferite. Preparatia este mai groasa, mai putin ingrijita, figurile sunt facute din tuse de alb puse cu generozitate. Opera a fost realizata cu mijloacele tehnicii traditionale; ea se deosebeste cu usurinta de cea a lui Leonardo da Vinci, cel care a stiut sa le imprime – in toate stadiile de elaborare a operelor sale – insusi materialelor, impenetrabilul si misteriosul har ce i-a fost dat doar lui.

2 Răspunsuri to “Misterul Leonardo da Vinci”

  1. -X- Says:

    Imi pare atit de rau cind observ ca de fiecare data atunci cind se vorbeste despre Leonardo da Vinci, una din cele mai frumoase picturi executate de el, si anume, Doamna cu hermina – ce se afla la Cracovia (Polonia), este pe nedrept uitata.

    Mi-a placut felul in care ai reusit sa faci ‘panoramarea’ lui Leonardo.

  2. green Says:

    Fascinanta este istoria care se tese in spatele tabloului Doamna cu hermina…
    Se zice ca respectiva doamna este Cecilia Gallerani amanta de 17 ani a ducelui Milanului, Ludovico Sforza…un om foarte influenta la vremea respectiva…
    Sunt trei motive pentru care aceasta tine hermina in brate:
    1. ducele tocmai primise Ordinul Herminei de catre Ferdinand I
    2. simbolul virtutii si puritatii
    si
    3.hermina in limba greaca „galee”, deci un joc de cuvinte


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: