Cum impachetam un cadou?

August 29, 2008

A darui trebuie sa fie pentru voi o bucurie, pentru unii chiar mai mare decat bucuria de a primi. Nu pretul unui cadou conteaza, ci valoarea lui afectiva, gestul pe care il faceti pentru bucuria unui coleg sau prieten.
Pentru a mari valoarea afectiva a unui dar, este neaparat nevoie sa-l ambalam (impachetam) cat mai frumos. Vom incerca impreuna sa impachetam cat mai atragator cateva daruri, presupunand ca maine chiar sunteti invitati.

Cel mai simplu mod de a impacheta un cadou este de a-l inveli intr-o hartie frumoasa si a-l lega cu o fundita. O hartie „frumoasa”poate deveni orice hartie de ambalaj – alba sau colorata – careia i-am lipit din loc in loc stelute, braduti, flori, fluturi, buline etc, decupate din staniol, hartie colorata, celofan colorat. Daca aveti putina dantela, legati crucis pachetul (peste hartie) intai cu dantela, apoi peste ea, cu panglicuta (in asa fel ca sa se vada marginile dantelei). Daca darul este pentru sarbatorile de iarna, legam deasupra o crenguta mica de brad si 1-2 globulete. Sau taiem din carton verde doi braduti, facem fiecaruia cate sase crestaturi, asezam pachetul in mijloc si legam bradutii intre ei cu o funda lata.

Dulciurile si bomboanele se pun in pungi transparente de plastic, care se leaga la gura cu un snur de matase, cu capetele mai lungi. Decupam din staniol sau hartie colorata diferite stele, trecem printr-o stea cele doua capete ale snurului si abia deasupra ei facem o funda frumoasa.

Tot pentru dulciuri, putem face cornete din carton, invelite in hartie colorata. In partea de sus lipim o fasie de celofan, umplem cornetul cu dulciurile respective, apoi legam celofanul cu o funda facuta dintr-o panglica lata.

Daca cadoul respectiv este deja intr-o cutie, il vom orna prin metoda colajului.

Cutiile se imbraca in hartii lucioase colorate, pe care mai intai le taiem dupa forma si dimensiunile lor, apoi le lipim de cutii cu lipici, cu multa grija ca hartia sa adere perfect la carton, sa nu ramana valurita.

Modelul I are ca decoratie o dantela de hartie. Tehnica obtinerii ei este foarte cunoscuta. Se ia un patrat de hartie cu dimensiunile dorite si intr-o culoare armonizata cu fondul pe care o lipim. Se indoaie odata pe diagonala, apoi inca odata in colt si inca odata, tot in colt. Se decupeaza si se indeparteaza partiile taiate, apoi se desface hartia, obtinandu-se dantele de hartie. In felul acesta se poate realiza o mare varietate de modele, in functie de felul cum decupam hartia impaturita.

E bine ca mai intai sa conturam pe ea desenul cu creionul si apoi sa decupam, pentru ca taieturile sa fie cat mai exacte.

Alte motive decorative sunt formate din frunze si banuti, decupati din hartie lucioasa de diferite culori, armonizate intre ele.

De exemplu, pe o cutie lunguiata, imbracata in albatru inchis. Se poate lipi un ghiveci bleu, tulpina pomului este verde, iar frunzisul este format din frunze decupate separat din hartie galbena, verde si bleu (lipite doar la unul dintre capete sau pe mijloc, pentru a imita cat mai bine miscarea frunzelor).

In cazul ca acea cutie este de forma rotunda, se imbraca tot in hartie albastra, se face pe margine o ghirlanda de frunze si flori. Frunzele sunt galbene, verzi, bleu si albastre, iar florile rosii cu mijlocul negru. Acelasi procedeu se foloseste si aici, de lipire a frunzelor si petalelor numai in cate un punct, ca la cutia precedenta, pentru a da impresia de natural. O cutie de forma rotunda se imbraca in hartie de culoare inchisa, se lipeste deasupra si pe margini o dantela de hartie alba, foarte ajurata (adica mult decupat din ea). Deasupra se fac trei trandafiri: rosu, mov si galben. Trandafirii se fac din fasii de hartie lucioasa, care se lipesc cate doua, astfel ca banda sa fie mai rigida si lucioasa pe ambele fete. Fasia de hartie se indoaie dupa fiecare rulare.

La alte cutii de diferite forme si marimi, imbracate in hartii colorate, folosim alte elemente decorative. Astfel unele cutii sunt decorate cu fasii de hartie metalizata, rulate. Dupa fiecare rulare, fasia se lipeste intr-un punct, cercul urmator in acelasi punct etc. Dupa forma care se da fasiilor de hartie metalizata, se pot forma diferite flori. Aceste flori se lipesc pe cutie cu lipici, deoarece suprafetele care se lipesc pe hartie sunt foarte subtiri.

O cutie de forma cilindrica se poate imbraca intr-o „tesatura” de benzi late din hartie metalizata aurie si hartie rosie lucioasa. Capacul cutiei poate fi impodobit cu doi crini: unul din hartie metalizata, aurie, celalat din hartie rosie, adica din materiale din care a fost confectionata tesatura laterala. Se taie din hartia respectiva cate sase petale, marimea o alegiti dumneavoastra in functie de dimensiunea cutiei astfel incat sa nu fie disproportionate. Se aseaza petale in evantai, lipind partile care se suprapun si se pun la presat. Se formeaza corola, ruland petalele lipite, ca un cornet, se indoaie in afara varful petalelor. Din cateva bucatele de sarma subtire, un nod la un capat, se fac staminele care se introduc in interiorul florii.

Uneori impachetarea cadoului cand e facuta acasa poate da dureri de cap, ba chiar si multi nervi. Dar cu rabdare si cu un strop de indemanare, satisfactia reusitei va fi mult mai mare. Si parca si cel care il va primi mult mai impresionat de stradania dumneavoastra … Succes deosebit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: